Sinceritatea părinților sau cum învață copilul să comunice

Părinţii sunt primii care pot oferi un model pozitiv al comunicării. Daca vă doriţi ca fiul/fiica să devină responsabil(ă)  şi sinceri, dumneavoastră sunteţi primul care-l poate invăţa! Comportamentele şi reacţiile copiilor ȋn relaţionările viitoare sunt oferite de persoanele de referinţă şi astfel, copilul, poate deveni  adultul sănătos care să dezvolte relaţii sănătoase.

Atunci când  sunteţi întrebaţi: „Ce mai faceţi?”- şi oferiti un răspuns fără empatie, de genul: „Bine!” – dialogul ȋncepe trunchiat, nesincer si blochează orice altă formă de comunicare. Un prim pas este ca dumneavoastră să vă asumaţi riscul de a fi sincer ȋn comunicare şi să ȋncercaţi un răspuns care să reflecte adevărul precum: „Sunt stresat!  Am de ȋndeplinit câteva obiective şi mă ȋngrijorez că nu voi termina la timp!”. Este un răspuns care lasă loc mult mai mult spre deschiderea unei comunicări şi a posibilităţii de a primi susţinere şi empatie. Un astfel de răspuns, identifică succint şi clar care sunt motivele pentru care, copilul are o anumită stare şi astfel poate ȋnvăţa că există cauză-efect ȋn reacţiile comportamentale. Un răspuns simplu, dar deschis şi sincer oferă copilului modelul de comunicare. Ȋn momentul ȋn care acesta va fi pus ȋn faţa schimbărilor adolescentine va reuşi să vă transmită mult mai uşor şi sicer stările pe care le parcurge.

Exemplul de răspuns dat ascunde mult mai mult decât vă imaginați! De ce? Pentru că el numește o stare, o emoţie ȋn primul rând (sunt stresat/anxios =  ȋngrijorat) iar mai apoi identifică ȋn mod direct problema sau obstacolul ȋndeplinit. Adică numeşte problema şi etichetează starea, primul pas spre rezolvarea problemei.

Acest gen de rezolvare a problemelor aduce şi curiozitate faţă de emoţiile celuilalt. Copilul dumneavoastră tocmai a ȋnvăţat pe termen lung o strategie – etichetarea emoţiilor. Acest lucru duce spre o mai bună autocunoastere şi implicit autodefinire, stabilirea de limite personale si relaţionări sociale sănatoase.

Conștientizarea sinelui apare  ȋn jurul vârstei de 8 ani şi, puţin mai târziu, grijă faţa de ceilalţi. Şcolarului mic ȋi va prinde bine comunicarea  cu părintele, căci acum, el va ȋnvăţa că şi celălălt simte, şi mai ales, că ceea ce simte el, ȋn sinele lui autentic este „bine”.

Binele acesta relativ este cel al sincerităţii, al neascunderii ceea ce suntem, căci suntem ceea ce simţim!

Ȋntotdeauna este şi va fi dificil de explicat ceea ce ȋi revine părintelui ca responsabilitate fata de propriul copil, atât la nivelul educaţiei cât şi la cel al emoţiilor gestionate. Există specialişti care pot, ȋn urma discuţiilor sincere să vină ȋn ajutorul dumneavoastră. Aveţi ȋn credere şi comunicaţi căci astfel creaţi un viitor adult cu relaţii sănătoase!