-
Romantic sau realist..?!
V-ați gândit vreodată serios la ce presupune echilibrul?! Îmi aduc aminte de un curs de formare în cadrul căruia se vorbea despre cumpănă. Știți la ce mă refer? Acel exercițiu fizic de la ora de sport pe care profesorul ni-l cerea să-l facem cât mai bine. Niciodată nu m-am gândit în ce fel mă ajută sau în ce sens poate fi folosit la nivel metaforic. Ok, mă reîntorc la acel curs. Cumpăna era folosită ca exemplu pentru ceea ce presupune echilibrul. Mișcarea care o faci în momentul în care un picior îți este în aer iar mâinile întinse în lateral … hm, mâinile te ajută să te menții deși vei…
-
Împreună: Eu, Tu și Noi
Nu există cuplu perfect cum nu există nici perfecțiune, dar știu sigur că atunci când ești interesat să afli mai multe despre ce presupune identitatea cuplului ești cu siguranță înțelept! Înțelept sau înțelepți pentru că presupune parteneriat. Curiozitatea ne face să ne menținem atenția pe noi și pe partener. Fără curiozitate e ca și când am spune: „Eu știu tot și nimic nu mă surprinde!” Atunci când suntem în cuplu se unesc trei entități: Eu, Tu și Noi. Fiecare se dezvoltă aparte. Așa cum uneori citim și ne documentăm în dezvoltaterea personală cred că putem face la fel și în ceea ce privește cuplul. Unii sunt curajoși și iși arată…