Iubirea….bat-o vina!

Iubirea….bat-o vina!

Li s-a întâmplat tuturor să iubească cu pasiune, cu foc și cu multă furtună. S-a întâmplat să credem că fiecare pretendent este ”The One”… Și toate astea, s-a întămplat să le credem mulți ani, începând din adolescență până….până la atingerea pragului de maturitate.

Par o veșnicie atunci când îi trăiești puternic!

Evident, ”The One”, nu a fost niciunul din acei pretendenți/pretendente, dar au fost pași care au ajutat să vă întrebați de fiecare dată:” Ce nu fac bine? Unde greșesc? Dacă asta nu a fost iubire, atunci ce a fost? Si mai mult decât atât: Ce e Iubirea?” Și poate ați concluzionat că fiecare a fost ”The One”, dar pentru acea etapă din viața voastră.

Poate ați rămas curioși să descoperiți o definiție proprie a iubirii?

Nu suntem făcuți să trăim singuri iar noile cercetări au demonstrat cât de benefice ne sunt relațiile, cât de mult ne influențează sistemul imunitar atașamentul față de partener și că, în parteneriat, trăim mai mult și mai bine. Și cine nu își dorește toate acestea la pachet?!

De la ”nu suntem făcuți să fim singuri” până la a defini fiecare ce înseamnă iubirea, e cale lungă. Știți acel motto: ”schimbarea începe cu tine”?! un clișeu care trebuie bifat. Și uite cum ajungem în etapa în care ne ridicăm semne de întrebare, ne punem sub semnul întrebării, pe noi, limitele personale, deciziile, valorile -acelea autentice neatinse de ceea ce am învățat cu toții de la societate/prieteni/mentori- și abia apoi e de făcut un colaj din tot și toate pentru a ne înțelege.

Sunt pași….”Chiar și o călătorie de o mie de kilometri începe cu un prim pas.”-Geoff Thompson

 

Sinceritatea părinților sau cum învață copilul să comunice

Sinceritatea părinţilor sau cum ȋnvata copilul să comunice

 

Părinţii sunt primii care pot oferi un model pozitiv al comunicării. Daca vă doriţi ca fiul/fiica să devină responsabil(ă)  şi sinceri, dumneavoastră sunteţi primul care-l poate invăţa! Comportamentele şi reacţiile copiilor ȋn relaţionările viitoare sunt oferite de persoanele de referinţă şi astfel, copilul, poate deveni  adultul sănătos care să dezvolte relaţii sănătoase.

              Atunci când  sunteţi intrebaţi: “Ce mai faceţi?”- şi oferiti un răspuns fără empatie, de genul: “Bine!”-dialogul ȋncepe trunchiat,  nesincer si blochează orice altă formă de comunicare. Un prim pas este ca dumneavoastră să vă asumaţi riscul de a fi sincer ȋn comunicare şi să ȋncercaţi un răspuns care să reflecte adevărul precum: “Sunt stresat!  Am de ȋndeplinit câteva obiective şi mă ȋngrijorez că nu voi termina la timp!”.  Este un răspuns care lasă loc mult mai mult spre deschiderea unei comunicări şi a posibilităţii de a primi susţinere şi empatie. Un astfel de răspuns, identifică succint şi clar care sunt motivele pentru care, copilul  are o anumită stare şi astfel poate ȋnvăţa  că există cauză-efect ȋn reacţiile comportamentale. Un răspuns simplu, dar deschis  şi sincer oferă copilului modelul de comunicare.  Ȋn momentul ȋn care acesta va fi pus ȋn faţa schimbărilor adolescentine va reuşi să vă transmită mult mai uşor şi sicer stările pe care le parcurge.

             Exemplul de răspuns dat ascunde mult mai mult decat vă imaginati! De ce? Pentru că el numeste o stare, o emoţie ȋn primul rând (sunt stresat/anxios= ȋngrijorat) iar mai apoi identifică ȋn mod direct problema sau obstacolul ȋndeplinit.  Adică numeşte problema şi etichetează starea, primul pas spre rezolvarea problemei.

Acest gen de rezolvare a problemelor aduce şi curiozitate faţă de emoţiile celuilalt. Copilul dumneavoastră tocmai a ȋnvăţat pe termen lung o strategie-  etichetarea emoţiilor. Acest lucru duce spre o mai bună autocunoastere şi implicit autodefinire, stabilirea de limite personale si relaţionări sociale sănatoase.

Constientizarea sinelui apare  ȋn jurul vârstei de 8 ani şi, puţin mai târziu,  grijă faţa de ceilalţi. Şcolarului mic ȋi va prinde bine comunicarea  cu părintele, căci acum, el va ȋnvăţa că şi celălălt simte, şi mai ales, că ceea ce simte el, ȋn sinele lui autentic  este “bine”.

Binele acesta relativ este cel al sinceritaţii, al neascunderii ceea ce suntem, căci suntem ceea ce simţim!

Ȋntotdeauna este şi va fi dificil de explicat ceea ce ȋi revine părintelui ca responsabilitate fata de propriul copil, atât la nivelul educaţiei cât şi la cel al emoţiilor gestionate. Există specialişti care pot, ȋn urma discuţiilor sincere să vină ȋn ajutorul dumneavoastră.  Aveţi ȋn credere şi comunicaţi căci astfel creaţi un viitor adult cu relaţii sănătoase!