Perfecționism vs. Compasiune sau „rezolvarea problemei” în vocabularul perfecționismului

„Un singur moment în care dai dovadă de compasiune față de tine însuți îți poate schimba întreaga zi. O suită de astfel de momente îți poate schimba cursul vieții” CHRISTOPHER K. GERMER

Perfecționismul e definit ca frica de a eșua în relaționare și profesie sau oricare arie importantă din viața noastră.  Se manifestă în ariile importante care determină sau conturează valorile personale precum: relațiile (rolul de fiică/prieten/iubită/soră), profesie… etc. Mai concret, se manifestă cu o presiune asupra sinelui de a ajunge din punctul A la punctul B, EXACT așa cum a fost PROGRAMAT/STABILIT, fără a fi în acord cu o realitate care aduce amprenta în traseul parcurs, că a ajunge în punctul B poate însemna și părți de greșeli/eșec. Este despre a fi defensiv ca atitudine, obsedat de eșec și în mod constant atent la ceea ce nu ar putea să meargă, catastrofizare ca perceptie a polarității (alb/negru, bun/rău, totul sau nimic) fără acceptarea eșecului sau a devierii de la drumul „știut”, speriat că ceilalți din jur, în caz de eșec, îl vor percepe vulnerabil sau incapabil de relații sănătoase, atent doar la scop nu și la parcurgerea itinerariului.

În relații, perfecționistul încearcă să înțeleagă, să analizeze: „Ce nu merge?, Ce este greșit?, Ce anume din ceea ce și-a programat nu a funcționat?, Care îi sunt lacunele și cum poate ajunge cât mai repede la scopul final?!” În relații… este atent la pașii lui, poate chiar merge cu capul în jos analizând dacă pașii de până atunci și cei ce vor urma, sunt perfecți și fără greșală sau abatere de la plan. În relații, devine epuizat de interacționări căci presiunea de a fi „totul” îi nimicește energia, devine iritat că nu ajunge mai repede în a stabili relații și limite sănătoase, spriat să spună Nu căci poate pierde detaliile din interacționări și asta îi va întârzia atingerea scopului.

Epuizat și în căutare de răspunsuri menite să-l ghideze spre scopul final cât mai repede ajunge la compasiune, care e rezolvarea. Nu poate gândi decât în termeni de problemă și rezolvare.

Compasiunea înseamnă a fi blând cu tine, a înțelege că și suișurile și coborâșurile fac parte din relație și că ele fac parte din integritatea ei. A da dovadă de întelegere față de sine atunci când suferi, căci poate, îți dorești ca totul să se întâmple acum sau cât de repede. Însemnă a-ți oferi căldură sufletească atunci când te simți incomod sau rușinat, a înțelege că suferința și sentimentul de a „nu fi suficient de” (bun, părinte, prieten, soț/soție… etc) este parte integrantă din experiența umană, că uneori, tocmai aceste etape (greșeli) ne determină să fim mai buni. Este despre a fi propriul părinte care oferă grijă și calm în momente de cumpănă.

Înseamnă… a te percepe uman!

Îmi amintesc cât de importante erau și încă sunt relațiile interumane. În unele am eșuat, în altele m-am dezvoltat reușind să înțeleg că de la A la B nu este chiar o linie dreaptă.