Nu știu unde duce drumul meu, dar merg mai bine când te țin de mână!

Ce ați spune dacă aș afirma că relația perfectă nu există? Dar mai ales dacă aș spune că nu există: „Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”, ei bine, cel puțin nu așa cum am fost învățați până acum că există.

Poate că într-o lume a  educației emoționale primite încă din clasele mici în care să fim învățați despre propria fericire și mai apoi despre importanța și rolul relațiilor, am descoperi cu adevărat ce semnifică fericirea în relații. Generații întregi am fost crescuți prin a avea așteptări irealiste de la partener, prin a pune în spatele celuilalt fericirea noastră în mod constant, ca și cum, partenerul ar avea un rol doar de a bine-dispune și nu de… partener.  Câți dintre noi și-au pus problema cunoașterii în aria relațiilor romantice? Câți dintre noi, ne-am gândit să ne informăm cu privire la ceea ce determină succesul unei relații. Eu sincer, poate nu aș fi aflat dacă eșecul relațiilor nu mi-ar fi bătut la ușă. Dar cu siguranță mi-ar fi fost de ajutor un „ghid” emoțional. Oare nu am putea evita astfel de etape dacă am avea curiozitatea de a afla ce presupune succesul relațiilor și de a căuta un ghid?

Ce minunat ar fi fost dacă cineva ne-ar fi învățat cum să ne exprimăm nevoile asertiv, cum să comunicăm eficient începând prin a fi învățați cum să ascultăm activ, să oglindim, să validăm – chiar dacă nu suntem de acord cu partenerul, doar să înțelegem punctul lui de vedere legat de o situație, să empatizăm, să gestionăm conflictele într-un mod sănătos si mai ales fără să lezăm atunci când suntem în conflict. Abilități relaționale foarte sănătoase pe care mulți nu le cunoaștem.

De ce am învăța să ne dezvoltăm în relații sau de ce am învăța să ne dezvoltăm abilitățile relaționale? Cred că cel mai simplu răspuns ar fi pentru a fi împliniți.

Studiile longitudinale au demonstrat faptul că relațiile pozitive sunt cele care ne fac fericiți. Relațiile apropiate, mai mult decât faima sau banii, sunt cele care au menținut oamenii de-a lungul vieții fericiți. Acele legături au fost cele care au protejat oamenii de dezamăgiri, au ajutat întârziind tulburările mintale și sunt cei mai buni predictori ai unei vieți lungi și fericite, mai buni decât IQ, clasa socială sau genele ADN.

Credeți-mă, astfel de relații nu se clădesc din simplul fapt că „simt” că este aleasa/alesul sau intuiesc în vreun fel cum anume să fiu bun și iubitor/iubitoare în relații. Dintr-un astfel de raționament apare acel mit: „Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți!”.

Stan Tatkin spune că mai devreme sau mai târziu toți suntem câteva momente nesuferiți. Ceea ce ne face să nu reușim în mod constant să ne păstrăm starea de calm față de partener. Nu suntem antrenați pentru a răspunde constant cu asertivitate sau pentru a nu intra în defensivă atunci când ne simțim criticați. Uneori, din potrivă, răspundem răutăcios în mod conștient datorită modului în care am fost învățați să reacționăm în experiențele anterioare sau la gândurile negative care roiesc în mintea noastră de multe ori haotic.

Am stabilit că nu am fost învățați cum să reacționăm de mici la astfel de situații, și atunci cum ar fi cel mai bine să facem, m-ați întreba. Cum se construiesc relațiile pozitive?

Relațiile au nevoie în primul rând de intenționalitate, de a mă asigura că în mod conștient îmi „programez” discuția cu partenerul: „Acum ar fi un moment bun pentru mine să discutăm. Crezi că ai timp să vorbim despre asta?”  Au nevoie de a păstra tonul respectuos în discuție și mai ales de a conștientiza că e nevoie să știu cum anume să reacționez atunci când simt că devin răutăcios sau lezez interlocutorul.

Ce putem face?

1. Câțiva dintre noi, de fapt generații întregi, am fost destul de ghinioniști și nu am primit acea educație emoțională care te învață cum anume să gestionezi emoțiile. Informațiile din cartea lui Daniel J. Siegel – „Creierul copilului tău”, pe care cu siguranță le-ați parcurs de când cu paginadepsihologie.ro, sunt de folos adulților și în viața vor. Vă reamintesc doar câteva din acele informații: integrarea emisferelor cerebrale – dacă partenerul este supărat, „conectează-te mai întâi emoțional, emisferă dreaptă la emisferă dreaptă”, identifică pentru a rezolva: „când emoțiile intense, ale emisferei drepte au scăpat de sub control”, ajută-ți partenerul/copilul să ”spună povestea despre ce îl supără. În acest fel, el își va folosi emisfera stângă pentru a înțelege experiența și a se simți mai în control”.
2. Modul în care oferim răspuns/feedback este foarte important. Nimeni nu a învățat vreodată dacă a fost agresat, iar pentru a avea o eficiență, e important chiar să plusăm mai întâi pe ceea ce este ok și mai apoi să numim direct comportamentul care este deranjant. Cuplurilor adesea le spun că o formulă de genul: „Pe mine mă supără atunci când tu faci asta” – uiți să duci gunoiul, îmi răspunzi greu la telefon, etc. –  poate face minuni uneori.
3. Conștientizarea modurilor de a reacționa și relaționa în anumite situații și treptat să învățăm altele eficiente. Îmi aduc aminte de o întrebare simplă, dar plină de răspunsuri, experimentată în cadrul unui curs: „Cum ai fost învățat să-ți iei la revedere?”. De aici puteți generaliza cât vă permite imaginația: cum ai fost învățat să iubești, cum ai învățat să rezolvi conflicte, etc.
4. Evitarea celor patru călăreți ai apocalipsei descriși de soții Gottman – CRITICISMUL, DISPREȚUL, DEFENSIVITATEA, ÎMPIETRIREA.
5. Să învățăm să ne gestionăm conflictele, atât cele interioare cât și cele cu partenerul sau persoanele de referință. De fiecare dată când fac referire la compromis mă duc cu gândul la un citat care întreabă: „vrei să ai dreptate sau să ai o relație bună?”. Este  important să înțelegem că a face compromis, a învăța să le facem, este în favoarea relației și a sănătății noastre mintale.

Veți spune că nu este atât de ușor și vă dau dreptate. În teorie toate par așa, greul vine atunci când ne aflăm în relații, când partenerul ne apasă toate butoanele, iar noi treptat avem datoria față de noi mai întâi de a ne autodepăși, de a deveni mai buni în relaționare și de a crește alături de partener. Adevărul gol goluț este că tot prin iubire CREȘTEM! Și vă mai las cu un adevăr care îmi place mult: „Nu știu unde duce drumul meu, dar merg mai bine când te țin de mână.” — Alfred de Musset