Cât de puțin reușim să schimbăm în mintea noastră, ca adulți, percepția despre ceea ce înseamnă bărbatul. Cel de lângă noi sau dacă suntem părinți, cel pe care-l creștem.  A fi mamă de băiat este la fel de important precum este să fii tată de fete. Căci fiecare părinte de sex opus devine model și ulterior, după acest model, copilul devenit adult își caută partenera sau partenerul.

Mă gândisem prima data la băieți. Revizuind agenda photo al activităților am realizat că încă băieții sunt crescuți în spiritul bărbatului puternic, care salvează sau cel puțin încearcă. Băieții încă aleg simboluri menite să descrie puterea, forța, iar fetele fragile, lipsite de putere, mai ales.

Prezentul aduce dezechilibre. Parte din cei sătui de masculinitate impusă își explorează feminitatea ascunzându-se ca un copil care nu-și împarte ciocolata. Fetițele s-au săturat de “lipsa de putere” și și-au dorit evadare din tertipuri, din rolul fetiței ”în nevoie”și au construit masculinitatea ca forma de ”răzbunare”, cu atitudine castranta uneori in relaționarea cu sexul opus.  Băietii, și-au dorit ceea ce alții le-au spus că nu e bine să arate și anume emoțiile. Uneori reușind stringent să manifeste emoții, dar in dizarmonie cu sinele autentic. Și astfel fiecare a învățat să fie individualist într-un mod nesănător, ascunzând simplitatea nevoii de a fi în conexiune sinceră cu celălalt.

Asfel extremele s-au creat cu ușurinta, vorba vine, căci practic au existat multe lupte interioare. Unele au fot pierdute din primele etape, altele după mult mai multe, iar altele chiar au fost câștigate.

Greu sau nu, fiecare a încercat și încearcă să contureze un echilibru. Încercând prea mult, fără să conștientizeze, poate chiar a ajuns în extrema în care consideră că celălalt nu îi mai este indipensabil, că nu mai are nevoie căci tocmai ce a reușit să învețe că se poate lupta și singur(ă).

Adevărul este că dincolo de încercările noastre, de dorința de dezvoltare personală, există și dezvoltarea noastră, ca Doi. La partea asta, cred uneori, că tot mai multă lume ajunge greu. Sătui de un celălalt care nu-l iubește așa cum vrea.  Îmi amintesc ceva bun din educația veche:” în Doi e întotdeauna mai ușor”. Și au dreptate (părinții)! Toate studiile și cercetările spun la fel: “nu suntem facuți să trăim singuri”, iar prezența persoanei iubite devine panaceu în situațiile dificile. Haideți să găsim  mijlocul și fiecare să facă pașii lui până la jumatate în fiecare zi a relației de cuplu. Asta numesc eu echilibru și independență sănătoasă!

Să ne iubim sănătos!

Diana Bocsitan

Psiholog și psihoterapeut cu drept de liberă practică, acreditat de Colegiul Psihologilor din România. Specializată în psihologie educațională și în psihoterapia familiei și cuplului, cu formare în cadrul Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie. Cu o experiența de zece ani în domeniul educației copilului, adolescentului și ulterior al familiei. Psihoterapia individuala și de cuplu reprezintă aria importantă în reconectarea umană cu sinele și cu cei din jur și parte integrantă din activitatea de psihoterapeut. Dețin un cabinet privat unde ofer servicii de consiliere și psihoterapie pentru copii, adolescenți, adulți și familii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *