În Doi e întotdeauna mai ușor

Cât de puțin reușim să schimbăm în mintea noastră, ca adulți, percepția despre ceea ce înseamnă bărbatul. Cel de lângă noi sau dacă suntem părinți, cel pe care-l creștem. A fi mamă de băiat este la fel de important precum este să fii tată de fete. Căci fiecare părinte de sex opus devine model și ulterior, după acest model, copilul devenit adult își caută partenera sau partenerul.

Mă gândisem prima dată la băieți. Revizuind agenda photo al activităților am realizat că încă băieții sunt crescuți în spiritul bărbatului puternic, care salvează sau cel puțin încearcă. Băieții încă aleg simboluri menite să descrie puterea, forța, iar fetele fragile, lipsite de putere, mai ales.

Prezentul aduce dezechilibre. Parte din cei sătui de masculinitate impusă își explorează feminitatea ascunzându-se ca un copil care nu-și împarte ciocolata. Fetițele s-au săturat de „lipsa de putere” și și-au dorit evadare din tertipuri, din rolul fetiței „în nevoie”și au construit masculinitatea ca forma de „răzbunare”, cu atitudine castrantă uneori în relaționarea cu sexul opus. Băieții, și-au dorit ceea ce alții le-au spus că nu e bine să arate și anume emoțiile. Uneori reușind stringent să manifeste emoții, dar în dizarmonie cu sinele autentic. Și astfel fiecare a învățat să fie individualist într-un mod nesănătos, ascunzând simplitatea nevoii de a fi în conexiune sinceră cu celălalt.

Asfel extremele s-au creat cu ușurință, vorba vine, căci practic au existat multe lupte interioare. Unele au fot pierdute din primele etape, altele după mult mai multe, iar altele chiar au fost câștigate.

Greu sau nu, fiecare a încercat și încearcă să contureze un echilibru. Încercând prea mult, fără să conștientizeze, poate chiar a ajuns în extrema în care consideră că celălalt nu îi mai este indipensabil, că nu mai are nevoie căci tocmai ce a reușit să învețe că se poate lupta și singur(ă).

Adevărul este că dincolo de încercările noastre, de dorința de dezvoltare personală, există și dezvoltarea noastră, ca Doi. La partea asta, cred uneori, că tot mai multă lume ajunge greu. Sătui de un celălalt care nu-l iubește așa cum vrea. Îmi amintesc ceva bun din educația veche: „În Doi e întotdeauna mai ușor”. Și au dreptate (părinții)! Toate studiile și cercetările spun la fel: „nu suntem facuți să trăim singuri”, iar prezența persoanei iubite devine panaceu în situațiile dificile. Haideți să găsim mijlocul și fiecare să facă pașii lui până la jumătate în fiecare zi a relației de cuplu. Asta numesc eu echilibru și independență sănătoasă!